Lincoln Rhyme (DENZEL WASHINGTON), un detectiv din New York, specializat în criminalistică, a fost cândva cel mai bun criminalist din țară. Autor a numeroase romane de succes, Rhyme are un ochi ager pentru detalii și fler pentru indicii, fapt care l-a făcut legendar în cadrul forțelor de poliție din comunitate. Ca urmare a unui accident aproape fatal, pe când era la datorie, Rhyme a fost imobilizat la pat, cu mâinile și picioarele paralizate și cu puțină dorință de a mai trăi. Polițista de teren Amelia Donaghy (ANGELINA JOLIE) este abia trecută de 20 de ani, dar deja se simte mult mai în vârstă. În ajunul transferării sale către o slujbă de birou, ultima sa misiune în calitate de polițistă de teren o conduce către locul unei crime, descoperind un cadavru mutilat. Gândirea sa spontană și actul său curajos nu vor trece neobservate. Colegii polițiști ai lui Rhyme încearcă să îi solicite ajutorul pentru rezolvarea acestei crime groaznice, însă el îi sfătuiește să îngroape totul, declarând că este un caz clasat pentru care nu este dispus să-și irosească timpul. Totuși, după ce aruncă o privire asupra dosarului cu probe materiale și a fotografiilor ce ilustrau aceste probe, Rhyme rămâne intrigat. Iar asta pentru că fotograful care a surprins aceste imagini a văzut de asemenea mesajele ascunse în detalii subtile la locul crimei... de către cineva care vorbește același limbaj cu cel al criminaliștilor. Probabil un criminalist înnăscut. În prima zi la noua sa slujbă, Amelia este convinsă de Rhyme să îl ajute la rezolvarea cazului. Cei doi înțeleg că această crimă nu a fost săvârșită la întâmplare, ci este opera unui criminal în serie, violent... care este de-abia la început. Deși puțin probabil ca cei doi să fi format o echipă funcțională, în cele din urmă Donaghy trebuie să devină ochii, urechile și picioarele lui Rhyme, căutând la locul crimei noi dovezi, în același timp cei doi acționând contra-cronometru pentru a împiedica următoarea faptă sinistră a acestui ucigaș sadic.