La doi ani de la moartea neașteptată a soției lui, Yusuke Kafuku (Hidetoshi Nishijima), un renumit actor de teatru și regizor, primește oferta de a regiza „Unchiul Vanya” la un festival de teatru din Hiroshima. Acolo, o întâlnește pe Misaki Watari (Toko Miura), o tânără tăcută, desemnată de festival să-i conducă mașina. Pe măsură ce se apropie premiera producției, tensiunile dintre echipă și actori se intensifică, mai ales între Yusuke și Koji Takatsuki, un star TV atrăgător, care are o legătură deloc plăcută cu soția defunctă a lui Yusuke. Obligat să înfrunte adevăruri dureroase din trecut, Yusuke începe să elucideze, cu ajutorul șoferiței lui, misterele lăsate în urmă de soția sa. Filmul a câștigat trei premii la Festivalul de Film de la Cannes, în 2021.