John Constantine a fost până în iad și înapoi. Născut cu un talent pe care nu și-l dorește, capacitatea de a recunoaște clar îngerii și demonii metiși care umblă pe pământ în piele de oameni, Constantine (Keanu Reeves) era hotărât să-și ia viața pentru a putea scăpa de claritatea zguduitoare a viziunii lui. Dar a eșuat. Resuscitat împotriva voinței lui, se trezește adus înapoi pe terenul celor vii. Acum, purtând pecetea faptului că a încercat să se sinucidă, el patrulează granița pământească dintre rai și iad, sperând în zadar să își câștige dreptul la izbăvire trimițându-i pe infanteriștii diavolului înapoi în adâncuri. Dar Constantine nu este un sfânt. Dezamăgit de lumea din jurul lui și în război cu lumea de dincolo, este un băutor înrăit, erou aspru care detestă însăși ideea de eroism. Constantine va lupta pentru a-și salva sufletul, dar nu vrea să câștige admirație sau mulțumiri – și cu siguranță nu simpatie. Tot ce vrea este o grațiere. Atunci când un detectiv disperat dar sceptic îi cere ajutorul în rezolvarea unui deces misterios, ancheta lor îi duce in lumea demonilor și a îngerilor care există chiar sub peisajul Los Angeles-ului contemporan. Prinși într-o serie catastrofică de evenimente rupte din altă lume, cei doi devin implicați fără scăpare și caută pacea cu orice preț.