În această poveste fermecătoare, Emma Thompson interpretează o femeie misterioasă, cu puteri speciale, care intră în casa domnului Brown (Colin Firth), devenit recent văduv. Ea încearcă să-i îmblânzească cei șapte copii puși pe șotii ai acestuia, care au pus pe fugă 17 bone. Însă după ce dădaca McPhee preia controlul, aceștia încep să observe că tot comportamentul lor obraznic are consecințe magice și uimitoare. „Dădaca McPhee” e o fabulă magică, fantastică și minunată, care va intra în sufletele tuturor membrilor familiei.