Filmul îl are drept element central pe Danny (interpretat de Matthew O'Leary), care se află prins la mijloc între tatăl său natural, Frank Morrison, interpretat de John Travolta, și tatăl său vitreg, Rick Barnes, interpretat de Vince Vaughn. Singurul care îi este alături băiatului atunci când acesta este martor la o crimă este tatăl său adevărat, cel care dorește tot ce este mai bine pentru fiul său. Deoarece Danny a devenit puțin cam rebel și neascultător de când părinții săi au divorțat acum câțiva ani, povestea sa despre crimă este luată drept o minciună de Rick. Acesta este nou venit în oraș și beneficiază de imaginea unui filantropist bogat. Astfel, Susan - mama lui Danny (interpretată de Teri Polo) îl preferă pe Rick în locul lui Frank, un constructor de vase, care nu pare să-i ofere lui Danny un mijloc de existență sigur.