Eroul

Filme | 2002 | aventuri război istoric

Hero
7,0
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
7
10 1
Orele de difuzare
Nu a fost programată difuzarea

La apogeul perioadei de război între statele chineze, țara era împărțită în șapte regate: Qin, Zhao, Han, Wei, Yan, Chu și Qi. De-a lungul anilor, regatele s-au luptat între ele fără milă pentru a obține supremația. Pentru popor, aceste războaie n-au însemnat altceva decât moarte și suferință. Regatul Qin era cel mai hotărât să câștige. Regele din Qin era obsedat de visul de a cuceri întreaga Chină, și de a deveni primul Împărat. Timp de mai mulți ani, el a fost cea mai vânată țintă pentru asasinii din celelalte șase state. Dintre toți cei dornici să-l omoare, nimeni n-a fost atât de înspăimântător ca cei trei asasini legendari, Sabie Frântă, Zãpada Zburătoare și Cerul. Celui care avea să-i înfrângă pe cei trei asasini, regele din Qin i-a promis putere, bogății fără număr și o audiență în particular. Dar să te dovedești mai puternic decât cei trei asasini era ceva de-a dreptul imposibil. Timp de zece ani, nimeni n-a reușit să câștige premiul. Așa că atunci când enigmaticul șef al trupelor regale, Cel Fără Nume, a venit la palat purtând legendarele arme ale asasinilor măcelăriți, Regele s-a arătat nerăbdător să-i audă povestea. Stând la palat, la o distanță de doar zece pași față de Rege, Cel Fără Nume și-a istorisit aventura extraordinară...