Producția, a cărei acțiune se petrece în orașul australian Albany, este un film clasic, potrivit pentru toate vârstele, care vă va face să râdeți, să plângeți și să vă bucurați. Bazat pe cartea „My Life as an Alphabet”, scrisă de Barry Jonsberh, filmul prezintă povestea emoționantă și sinceră a unei fete de 12 ani. Aceasta e hotărâtă să-și aducă familia înapoi de pe marginea prăpastiei și să readucă fericirea în viețile lor. Cu o abordare unică, Candice Phee e o eroină de neuitat, ale cărei aventuri vor inspira și încânta pe oricine s-a lovit de obstacolele adolescenței și suferința tragediilor de familie.