Flash Gordon, o legendă a fotbalului american, împreună cu iubita lui, Dale, sunt pasageri într-o cursă aviatică, atunci când încep să aibă loc fenomene meteorologice bizare care îi obligă să aterizeze. Avionul celor doi se prăbușește în grădina lui Hans Zarkov, un om de știință excentric care e convins că lumea e atacată de extratereștri, iar pentru a le ține piept acestora și-a construit propria navă spațială. Bănuiala lui se dovedește a fi adevărată, și cât de curând, Flash, Dale și Zarkov ajung pe planeta Mongo, unde vor încerca să-l împiedice pe conducătorul acesteia, Ming, de la distrugerea Pământului. Bazat pe benzile desenate din 1930, create de Alex Raymond, și beneficiind de coloana sonoră compusă de formația britanică Queen, Flash Gordon a fost unul din primele filme cu buget mare al cărui soundtrack a fost compus și interpretat de o formație rock.