"Dacă eşti prost, faci prostii", spune Forrest Gump (Tom Hanks) atunci când discută despre nivelul inteligenţei lui cu un străin, în timp ce aşteaptă un autobuz. În ciuda unui IQ sub cel normal, Gump duce o viaţă de basm, fiind de faţă la multe dintre evenimentele memorabile ale celei de-a doua jumătăţi a sec. XX. Fără ca măcar să se străduiască, Forrest îl învaţă pe Elvis Presley să danseze, devine o vedetă a fotbalului, îl cunoaşte pe John F. Kennedy, se acoperă de glorie în Vientam, îl cunoaşte pe Lyndon Johnson, ia cuvântul la o demonstraţie antirăzboi din Washington, umblă cu Yippies, învinge echipa naţională de tenis de masă a Chinei, îl cunoaşte pe Richard Nixon, descoperă spargerea de la Watergate, demarează o afacere profitabilă cu creveţi, devine unul dintre primii investitori în Apple Computers şi decide să alerge de-a lungul şi de-a latul ţării mai mulţi ani. Între timp, pe măsură ce remarcabila paradă a vieţii lui continuă, Forrest nu o uită pe Jenny (Robin Wright Penn), fata pe care a iubit-o din adolescenţă şi care îşi croieşte propriul drum prin turbulenţii ani 1960 şi 1970, un drum mult mai greu decât al lui Forrest. Alături de Tom Hanks apar Sally Field, în rolul mamei lui Forrest, Gary Sinise, în rolul comandantului din Vietnam, Mykelti Williamson în rolul camaradului său din armată, care cunoaşte toate reţetele cu creveţi, şi specialiştii în efecte speciale, a căror magie digitală îl plasează pe Forrest în mijlocul unui şir remarcabil de evenimente cu personaje istorice.