Filmul spune povestea a trei oameni care se confruntă cu moartea în feluri diferite. George (Matt Damon) e un muncitor american care are o legătură specială cu viața de apoi ce datează încă din copilărie. La celălalt capăt al lumii, Marie (Cécile De France), o ziaristă franceză, a văzut moartea cu ochii și a trecut “dincolo”, experiență care i-a zguduit realitatea. Atunci când liceanul Marcus (Frankie și George McLaren) pierde persoana cea mai apropiată de el, are nevoie disperată de răspunsuri. Fiecare dintre aceștia caută adevărul, iar viețile lor se vor intersecta și se vor schimba după întâlnirea cu moartea și cu viața “de după”. Legendarul Clint Eastwood regizează această poveste originală, obsedantă, după un scenariu scris de Peter Morgan, autor nominalizat de două ori la premiile Oscar.