Idilă prin efracție

Filme | 2006 | thriller dramă romantika

BREAKING AND ENTERING
7,5
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
2
10 1
Orele de difuzare
Nu a fost programată difuzarea

Dragostea nu-i o crimă ca oricare alta. Un hoț de buzunare este legătura dintre un tânăr om de afaceri de succes și o mamă care își creste singură copilul și care încearcă să facă față dramei emoționale prin care trece.

El este Will Francis (Jude Law), un arhitect care a reușit să se impună în meserie și care conduce o afacere promițătoare împreună cu prietenul său, Sandy (Martin Freeman). Zona în care își desfășoară ei activitatea este cartierul King's Cross, o parte a Londrei damnată din cauza violenței și a sărăciei, dar care recent a început să se dezvolte, devenind ținta unui program major de cosmetizare urbană. Soția și iubita de-o viață a lui Will este Liv (Robin Wright Penn), o femeie minunată pe care o macină și lipsa de comunicare dintre ea și bărbatul ei, și chinurile emoționale prin care trece fiica lor adolescentă, Bea (Poppy Rogers).Viața lui Will se mută spre o altă direcție atunci când biroul lui și al lui Sandy este spart. Nu o dată, ci de două ori. Laptopul lui Will dispare și la fel și o bună parte din echipamentul IT al companiei, iar Will începe să-și petreacă serile prin cartier, sperând să-l poată prinde pe hot în acțiune. Atacatorul dă o a treia lovitură și în timp ce îl urmărește, Will ajunge într-o clădire de apartamente dărăpănate unde reușește să dea peste tânărul care i-a furat lucrurile. Numele lui este Miro (Rafi Gavron), are 15 ani și este un refugiat bosniac. Fără a dezvălui motivul prezenței sale acolo, Will face cunoștință cu mama băiatului, Amira (Juliette Binoche), o frumoasă musulmană pe care viața și războiul din țara ei au adus-o în Anglia unde își câștigă existența din croitorie. Will o place și începe să îi dea de lucru, iar în scurt timp între ei începe o poveste de dragoste care se dezvoltă în paralel cu relația pe care bărbatul o are cu soția sa.