1942. Un detașament de tineri ruși (printre care și Jude Law) este debarcat pe malul râului Volga, cu direcția Stalingrad. Gloanțele germane le străpung piepturile soldaților bravi în timp ce proiectilele rusești îi decimează, din spate, pe cei lași care vor să se retragă. Law reușește să supraviețuiască și incredibilul său talent de pușcaș îl entuziasmează pe un exaltat scriitor rus care se luptă cu nemții folosind propagandă în loc de praf de pușcă. Acesta (Joseph Fiennes) face un erou din Law: “avem nevoie de exemple pe care să le urmăm și nu de care să ne temem.” Rușii îl aclamă și îl urmează în luptă ca pe un idol din popor, însă cultul personalității acestuia devine un os greu de înghițit pentru inamici. Aceasta e extraordinară premisă a filmului unde războiul devine un decor pentru o poveste de dragoste și un duel memorabil între doi lunetiști de geniu. Imediat după bulversanta secvență de deschidere, Jude Law ne țintuiește cu ochii și cu vârful puștii dintr-o pagină de ziar alb și negru. O privire hipnotică, demnă de un Oscar, în care e comprimată speranța și disperarea celor care au luptat pentru a salva Stalingradul. Jocul de-a pisica și șoarecele dintre cei doi lunetiști este pur și simplu electrizant și te ține într-o tensiune aproape insuportabilă, îmblânzită, din când în când, de suava poveste de dragoste.