“Jurnalul terorii” urmărește povestea unui grup de cinci tineri în căutare de senzații tari, care se aventurează în orașul contaminat Pripyat, cel al muncitorilor de la centrala nucleară de la Cernobîl. Dar scurta lor excursie printre clădirile fantomă se transformă într-un coșmar, atunci când tinerii descoperă că nu sunt singuri în oraș. Evacuat în totalitate după dezastrul nuclear și rămas pustiu de mai bine de 25 de ani, Pripyat este decorul perfect pentru un film de groază șocant. Imaginea cladirilor părăsite și întunecate, cadrele lungi filmate în spații înguste și claustrofobe, precum și elementele care evocă tragismul poveștii reale, toate acestea construiesc o atmosferă înfiorătoare și terifiantă. Pentru a evidenția realismul poveștii, producția a fost filmată în Europa de Est, în special în locații din Belgrad, Serbia, precum și la periferia Budapestei. Jurnalul Terorii este un film pentru cei care își doresc să trăiască o experiență intensă, care să le dea fiori și să îi transpună timp de două ore într-o lume înspăimântătoare și cutremurătoare.