Un concediu liniștit pe coasta însorită a Spaniei se transformă într-un coșmar pentru Will Shaw (Henry Cavill), un proaspăt om de afaceri, care pornește într-o vacanță alături de părinții săi, pe un iaht. Nefiind oricum într-o dispoziție prea bună din cauza problemelor de la serviciu, situația devine și mai tensionată pentru Will datorită atitudinii extrem de critice a tatălui său, Martin (Bruce Willis). Lucrurile iau însă o întorsătură cu adevărat dramatică după ce Will pleacă pe țărm căteva ore. Atunci când revine găsește toate lucrurile răvășite pe vas și semne clare ale unei lupte pe viață și pe moarte. Neștiind unde îi sunt părinții, tânărul descoperă secretele familiei sale abia în momentul în care începe să fie urmărit de niște criminali cu sânge rece; agenți guvernamentali, care nu se dau în lături de la nimic pentru a obține ce vor. Fără niciun ajutor din partea poliției, acuzat chiar de o crimă pe care nu a comis-o și cu zeci de agenți CIA pe urme, Will pornește într-o cursă disperată pentru a pune cap la cap piesele cumplitului puzzle și a salva ce a mai rămas din familia sa. MediaPro Distribution aduce pe marile ecrane un action thriller încărcat de suspans și situații explozive, Lumina rece a dimineții, din 13 aprilie pe marile ecrane.