Peștele cel mare

Filme | 2003 | comedie dramă fantastic

Big Fish
8,3
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
32
10 1
Orele de difuzare
Nu a fost programată difuzarea

Povestea unui fiu ce încearcă să afle mai multe despre tatăl său, rememorând poveștile despre viața acestuia. Astfel, fiul începe să descopere marile calități și defecte ale părintelui său, care își trăiește ultimele zile.

„Peștele cel mare” spune povestea lui Edward Bloom și a celor care îl iubesc. Chiar dacă nu este întotdeauna real ceea ce spune, iar fabulația are un loc aparte în istoriile lui, acesta este farmecul lui, adevărata artă a poveștilor lui Edward. Când avea numai opt ani, el ajunge să fie țintuit la pat din cauza creșterii exagerate, anormale. Aceasta a fost pentru Edward o ocazie de a citi întreaga Enciclopedie a Lumii, fiind atras de un articol despre peștișorul de aur din care află că, „dacă peștișorii sunt ținuți într-un bol mic, ei vor rămâne mici. Dacă vasul este mai mare, ei își pot mări dimensiunea de două, trei sau patru ori.” Zece ani mai târziu, când devenise unul dintre cei mai populari oameni din Ashton, Carolina de Sud, el realizează că, precum peștișorul auriu, trebuie să plece de acasă și să exploreze lumea. După mulți ani și nenumărate aventuri, Bloom (Albert Finney) este recunoscut ca povestitor a tot felul de istorii înflorite despre viața lui plină de provocări. Explorările sale mitice sunt încântătoare și suprarealiste, împletind povești despre uriași și vârcolaci, artiste siameze de cabaret și tot felul de alte personaje, unele mai bizare decât altele. Fabulațiile lui îi încântă pe toți, cu excepția lui Will (Billy Cudrup), fiul său, care și el plecase de acasă, dar nu ca să exploreze, ci din cauza tatălui său. Când Edward se îmbolnăvește, soția sa, Sandra (Jessica Lange), încearcă să îi împace. Acesta va fi pentru Will începutul propriei călătorii, pe parcursul căreia se va strădui să separe mitul de realitate, reușind astfel să descopere marile calități și marile defecte ale părintelui său.