În timp ce minerii orașului Petrila intră în mină pentru ultima oară, artistul și fostul miner Ion Barbu se concentrează pe misiunea lui: să ocrotească mina de cărbuni din Petrila ca patrimoniu cultural. Dar, în concordanță cu acordurile UE legate de închiderea minei, autoritățile vor să o demoleze complet. Acest lucru ar încheia abrupt o istorie de care comunitatea minieră încă se simte legată, dar una care nu pare să-i intereseze pe politicieni. Barbu refuză să dea înapoi și face tot ce poate ca să păstreze vie amintirea minei. El acoperă clădirile minei cu picturi murale și organizează reprezentații, proteste stradale și un festival de teatru underground. Determinarea lui este pe măsura adversarilor săi, iar arta sa, care se inspiră din istoria artei, este încărcată cu o absurditate potrivită situației. Acțiunile sale se dovedesc a fi însă mai mult decât un ușor protest; ele devin un mod de a jeli colectiv redundanta industrie.