Roy Munson a fost crescut pentru a deveni cel mai bun jucător de popice din lume, fiind antrenat chiar de tatăl său. Dar Ernie McCracken și o neînțelegere cu niște tipi duri pe care încercase să-i înșele îl lasă pe Roy fără brațul drept. Totuși, el nu disperă, ci își procură o proteză și devine agent de vânzări. Însă, tânărul e foarte nefericit pentru că nu își împlinise visul de a fi cel mai bun din lume la popice. Situația se schimbă neașteptat când Munson îl întâlnește pe Ishmael pe care încearcă să-l convingă de faptul că poate deveni regele popicelor dacă acceptă să fie antrenat de el. Ishamel e de acord să joace în competiții profesioniste ca să facă rost de bani, așa că cei doi pornesc într-un circuit și fac echipă, câștigând partidă după partidă.