Într-un orășel din România, unde banii dictează valoarea și tot ei cântăresc mai greu decât principiile morale, un jaf este un noroc neașteptat și toată lumea vrea să-și ia partea din câștig – toată lumea, în afară de cei doi umili, dar onești, eroi care sunt prinși la mijloc în această poveste.Doru și Ionel, doi tehnicieni de semafor, glumesc pe seama ideii de a manipula traficul pentru a jefui o dubă blindată și ajung să fie obligați să comită acest jaf. Toate instituțiile de la care cer ajutor se arată dornice să participe la înfăptuirea jafului și să primească o parte din bani. Urmărește-i pe cei doi eroi chinuindu-se să împace propria moralitate cu nevoia de a supraviețui.