Tony McNamara, scenaristul nominalizat la Oscar al filmului ”Favorita”, ne oferă o călătorie atipică, anti-istorică, prin Rusia secolului al XVIII-lea. ”Ecaterina” este o dramă satirică, de comedie despre ascensiunea Ecaterinei cea Mare (Elle Fanning), din intrusă la conducătoarea cu cea mai lungă domnie din istoria Rusiei. Primul sezon este povestea fictivă, distractivă și anacronică a unei tinere idealiste, romantice, care ajunge în Rusia pentru o căsătorie aranjată cu mercurialul împărat Petru. Deși visează la iubire și soare, ea se lovește de o lume periculoasă, depravată, întoarsă pe dos, pe care vrea să o schimbe. Nu trebuie decât să-și omoare soțul, să învingă biserica, armata și să câștige curtea de partea ei. O poveste foarte modernă despre trecut, care acoperă numeroasele roluri pe care le-a jucat de-a lungul vieții ei, ca iubită, profesoară, conducătoare, prietenă și luptătoare.